luni, septembrie 1, 2025
No menu items!
AcasăExtern4.500 de români riscă să fie deportați din SUA. Polițiștii americani fac...

4.500 de români riscă să fie deportați din SUA. Polițiștii americani fac raiduri în locuințele imigranților din mai multe orașe

Românii care se află ilegal în SUA ar putea fi deportați în curând, potrivit planului lui Donald Trump. Cel puțin 4.500 de cetățeni din România care au intrat fraudulos în Statele Unite ale Americii ar fi în evidențele autoritățile americane. Oamenii legii au descins cu o seară în urmă în casele imigranților din orașele americane, iar peste 900 de persoane au fost reținute. Printre acestea se află și români, care participau la o petrecere organizată de traficanți de droguri din Venezuela.
Citește și:Donald Trump face concedieri și acordă lucrătorilor federali compensații: „Doar 6% dintre angajații federali lucrează cu normă întreagă la birou. Acest lucru este inacceptabil”
Agenții au intervenit într-un apartament din Denver, Colorado, unde se desfășura o petrecere de unde au fost confiscate mai multe droguri de mare risc, dar și arme de foc. Într-o singură noapte, serviciile secrete au arestat 49 de traficanți, mulți dintre aceștia fiind membri ai unui cartel periculos din Venezuela. 41 dintre aceștia au intrat ilegal în Statele Unite ale Americii, iar presa americană susține că ar urma să fie deportați. Printre aceștia se află atât români, cât și cubanezi și italieni, noteazăObservator.
„Preşedintele e deschis să-i deporteze pe indivizii ce au încălcat legile de imigrare. Astfel, dacă sunt aici ilegal, preşedintele este deschis să-i deporteze şi asta încearcă administraţia din greu să facă. Au fost angajaţi (n.r. – poliţiştii) să facă asta, să reţină, aresteze şi să-i deporteze pe răufăcătorii care ne-au invadat graniţele ţării, în ultimii patru ani”, a declarat Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe.
Aproximativ un milion și jumătate de persoane care locuiesc în Statele Unite fără acte sunt în vizorul autorităților americane. Mai mult, mai bine de 4.000 dintre acestea sunt din România. În New York au avut loc peste 20 de raiduri ale serviciilor secrete în diferite apartamente de la periferia orașului. Potrivit oficialilor, într-o singură zi au fost făcute peste 960 de arestări.
„Preşedintele e fericit, dar o să-l facem mult mai fericit. Raidurile vor avea loc în toată ţara. Nu o să ne oprim. Punem piciorul pe acceleraţie şi nu ne oprim”, a declarat Tom Homan, şef agenţie controlul frontierelor.
Citește și:Donald Trump anunță că vrea să aibă o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt Războiului din Ucraina: „Este un carnagiu”

Sursa: https://www.romaniatv.net/4-500-de-romani-risca-sa-fie-deportati-din-sua-politistii-americani-fac-raiduri-in-locuintele-imigrantilor-din-mai-multe-orase_8750518.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments