luni, septembrie 1, 2025
No menu items!
AcasăEconomiePronosticurile UniCredit pentru 2025: Salariile vor creşte mai mult decât inflaţia /...

Pronosticurile UniCredit pentru 2025: Salariile vor creşte mai mult decât inflaţia / Politica protecţionistă a lui Trump va avea un impact redus asupra economiei României

UniCredit – una dintre cele mai mari bănci din Europa Centrală și de Est, activă și pe piața din România – a dat publicității previziunile pentru 2025 în regiune, pentru care au fost luat în calcul factori de influență precum politica protecționistă a lui Donald Trump, recesiunea din Germania, inflația și evoluția dobânzilor.
Prima veste importantă ar fi legată de salarii. Trendul anticipat în regiune este că acestea vor continua să crească, depășind inflația, se arată în analiza UniCredit, citată deZF.
Tot anul acesta, se anticipează că investiţiile publice vor contribui mai mult la creşterea economică, iar asta în special datorită fondurilor europene şi a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Concret, UniCredit estimează că țara noastră va reuşi să ia din PNRR circa 4,2 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 1,1 din PIB, faţă de 0 la sută în 2024.
În privința politicii protecționiste a lui Donald Trump, UniCredit estimează că aceasta va avea un impact redus asupra economiei României. Prin comparație, impactul asupra economiei Germaniei se anticipează că va fi mai mare.
Citește șiAmendă de până la 10.000 de lei pentru proprietari sau chiriași. Ce trebuie să aibă în vedere dacă stau la bloc
Cât despre deficitul bugetar al României, care se dorește să scadă anul acesta de la 8,6 la 7 la sută, UniCredit este de părere că măsurile de austeritate luate la finalul anului trecut nu sunt suficiente pentru atingerea obiectului și, prin urmare, o creștere a unor taxe pare inevitabilă.
Potrivit acelorași previziuni făcute de UniCredit, leul ar fi supraevaluat. În acest context, experții anticipează o ușoară creștere a cursului, de la 4,97 lei la 5,07 lei pentru un euro în 2025 și la 5,15 lei anul viitor.
UniCredit mai estimează o scădere a inflaţiei în toate ţările din regiune. Acest lucru ar putea duce la o scădere a dobânzilor de către banca centrală.
Pentru 2025, UniCredit anticipează că dobânda va coborî la 5,5 la sută, iar anul viitor la 4,5 la sută.
Experții UniCredit sunt de părere, pe de altă parte, că țara noastră îşi va îmbunătăţi anul acesta poziţia externă măsurată prin balanţa de plăţi.
Un alt pronostic este acela că datoria publică în regiune va continua să crească. Pentru România, UniCredit anticipează că aceasta va ajunge la 60 la sută din PIB în 2026. Din acest punct de vedere, cel mai prost în regiune stă însă Ungaria, nu țara noastră.
Citește șiSe schimbă banii, salarii în moneda euro de la 1 ianuarie 2026. Ce se întâmplă cu preţurile

Sursa: https://www.romaniatv.net/pronosticurile-unicredit-pentru-2025-salariile-vor-creste-mai-mult-decat-inflatia-politica-protectionista-a-lui-trump-va-avea-un-impact-redus-asupra-economiei-romaniei_8733919.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments