joi, august 28, 2025
No menu items!
AcasăPoliticaCare era rația de benzină la Senat, înainte ca Ilie Bolojan să...

Care era rația de benzină la Senat, înainte ca Ilie Bolojan să o diminueze cu 20%. Numărul de litri este incredibil

Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat recent măsuri de reducere a cheltuielilor în cadrul instituției, care se referă la tăierea cotelor de combustibil și diminuarea flotei auto. Cota de benzină alocată președintelui Senatului ajungea la 800 de litri pe lună, cantitate pe care o considera mult prea mare în raport cu necesitățile sale.
Dacă am calcula un consum mediu de 10 litri pe suta de kilometri, Ilie Bolojan ar fi putut să parcurgă 8.000 de kilometri lunar. Aceasta este aproximativ distanța dintre București și Washington, iar benzina i-ar fi permis să facă două drumuri dus-întors București-Berlin sau 13 drumuri dus întors București-Oradea.
Citește și :Elena Lasconi recunoaște că Rusia nu a influențat alegerile din România: „Așa suntem lăsați să credem. Nu am văzut nicio dovadă”
În același timp, liderii grupurilor parlamentare de la Senat, precum și secretarul general al Senatului, primesc cote mai reduse, de 600 de litri lunar, echivalentul a 6.000 de kilometri în calculul de mai sus.
Ilie Bolojan a declarat că noile măsuri reduc cu 20% flota de mașini a Senatului și că ajustează cotele de combustibil.
Citește și :FOTO Cum a venit îmbrăcată Cristela Georgescu la manifestația din Capitală. Soția lui Călin Georgescu a furat toate privirile
Pe lângă reducerea cotelor de combustibil, o altă măsură importantă luată de Ilie Bolojan este reducerea numărului de angajați din cadrul instituție, numărul acestora scăzând de la 796 la 618. Acest lucru a generat nemulțumiri și huiduieli din partea personalului afectat, aceștia organizând un protest la Senat.

Sursa: https://www.romaniatv.net/care-era-ratia-de-benzina-la-senat-inainte-ca-ilie-bolojan-sa-o-diminueze-cu-20-numarul-de-litri-este-incredibil_8742289.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments