Concedieri 2025. Ministerul Muncii și Protecției sociale dorește ca lucrătorii din sectoarele public și privat să poată fi concediați mai ușor. Se întâmplă în Republica Moldova, unde ministrul Alexei Buzu a anunțat în cadrul unei ședințe oficiale că legislația actuală este prea rigidă, astfel că angajatorilor le este greu să elibereze din funcție angajații care nu își îndeplinesc atribuțiile.
Ministrul Muncii, Alexei Buzu, a anunțat că autoritățile din Republica Moldova pregătesc modificări legislative prin care concedierea angajaților de la stat și privat care nu obțin rezultate satisfăcătoare să poată fi făcută mai ușor.
Acesta a adus în discuție exemplul Inspectoratului de Stat al Muncii, unde mai mulți angajați nu au fost reangajați din cauza ineficienței, precum și unor suspiciuni legate de integritate.
Citește și :Cristian Popescu Piedone, ținta ironiilor pe TikTok după controalele în mall-uri: ”Te pregătești să iei masa și vine Piedone în vizită”
„O să venim cu propuneri prin care să putem demite în mod mai transparent anumiți salariați. Scopul nu este de a constrânge drepturile salariaților, ci de a ne asigura că pentru a face curățenie într-o instituție nu trebuie să reorganizezi, să scoți dintr-o parte în alta.
Noi avem în sistemul educațional, iarăși, educatori, dădace care au aplicat violența împotriva copiilor și au rămas în continuare în sistem. Asta demonstrează că sunt probleme grave acolo, inclusiv în legislație”, a mai spus ministrul Muncii.
Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova, Sergiu Sainiciuc, declară că legislația actuală reglementează în mod adecvat procedura de concediere, considerând astfel că nu sunt necesare noi modificări ale legislației.
Citește și :VIDEO REVOLTĂTOR! Doi părinți și-au pus copilul într-o cadă cu zăpadă, pe modelul Călin Georgescu. Internauții i-au taxat scump, iar Protecția Copilului s-a sesizat din oficiu
„La momentul actual, Codul Muncii prevede foarte exhaustiv modalitățile de angajare și disponibilizare a salariaților. În opinia sindicatelor, la momentul actual nu este necesar de a mai introduce careva modificări în legislația națională privind careva condiții specifice de concediere a salariaților”, a subliniat Sergiu Sainciuc.