LIVE FCSB – LYON STREAMING VIDEO ONLINE. FCSB este la un pas de o nouă mare performanţă, într-un sezon impresionant, atât ca rezultate, cât și din punct de vedere financiar. FCSB a avut prestații excelente în faza principală dinEuropa League, apoi a eliminat-o pe PAOK Salonic, campioana Greciei, în play-off-ul pentru optimile de finală. Acum, adversarul e mult mai tare, Lyon.
Dacă FCSB va trece de Lyon, atunci campioana României va deveni prima echipă de la noi care obține două calificări succesive în fazele eliminatorii ale unei competiții UEFA după 19 ani! Ultima dată, o asemenea performanță a fost atinsă în campania din 2005-2006, când FCSB și Rapid s-au întâlnit în sferturile de finală ale Cupei UEFA, pentru ca apoi FCSB să fie eliminată în semifinale, după o „dublă” cu Middlesbrough.
„Suntem conștienți că meciul va fi foarte greu. Băieții sunt pregătiți. Putem lupta împotriva oricărui adversar, indiferent de nivel. Putem face lucruri mari. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun și să obținem un rezultat bun. Trebuie să eliminăm greșelile, diferența se face la detalii în astfel de meciuri. Trebuie să fim concentrați 90 de minute. Am căpătat experiență în acest sezon, am întâlnit echipe similare celor de la Lyon. Știm foarte bine că am jucat multe meciuri, avem 51, dacă nu greșesc. Este normal să avem accidentări și suspendări. Toate echipele din Europa au, trebuie să găsim soluții, nu scuze.
Dacă începem să avem scuze, este o mare problemă. Cunosc calitatea echipei și cred în ea. Suntem aici pentru a găsi soluții. Băieții au arătat că sunt pregătiți de fiecare dată când am apelat la ei. Lyon are foarte mulți jucători de calitate. Trebuie să jucăm ca o echipă, să arătăm spirit, asta face diferența în astfel de meciuri.
Dacă vorbim de calitate individuală, cu siguranță sunt la nivelul lui Manchester United. Au jucători foarte buni, nu de același profil, dar la același nivel. Suntem într-o formă bună. Liga din Franța este una dintre cele mai bune, un nivel de top. Trebuie să înțelegem unde sunt ei și unde suntem noi, nu putem compara bugetele, dar nu bugetele joacă. Noi credem și sperăm să facem un meci bun. mAu foarte mulți jucători de calitate. Dacă ne concentrăm pe Lacazette, poate să apară Cherki. Trebuie să jucăm ca o echipă, să avem spirit, așa putem face rezultate bune”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă de dinaintea meciului FCSB – Lyon.
„Sunt în totalitate concentrat pe meci, pe munca pe care am făcut-o, pe ceea ce am pregătit. Am în cap doar meciul care urmează, care este cel mai important. Ce aș putea să spun, sper ca jucătorii mei să îmi ofere un cadou, care să fie victoria.
Sunt surprins de calitatea acestei echipe, FCSB. Este o echipă foarte puternică, cu multă calitate. Sunt surprins de personalitatea acestei echipe. Sunt foarte puternici, foarte bine pregătiți, foarte agresivi, fie că au mingea, fie că nu. În Franța se vorbește că suntem favoriți. Eu cred că nu s-au uitat la meciurile pe care le-a făcut echipa din București. Știu că va fi foarte greu pentru noi. Sunt impresionat de fiecare meci pe care l-au avut, de intensitatea echipei. Consider că este cu adevărat o echipă puternică și că va fi complicat pentru noi. Jucătorii din atac sunt cu adevărat talentați, nu vreau să dau nume, au o calitate bună.
Așa cum am spus, m-am uitat la toate meciurile lor, noi trebuie să demonstrăm pe teren că vrem să câștigăm. Nu putem spune că suntem favoriți. Dacă sunt aici, au meritat asta și ambele echipe au șansa lor de a merge mai departe”, a declarat Paulo Fonseca despre partida FCSB – Lyon.
Până acum, FCSB are asigurată, doar din banii de la UEFA, suma de 12,5 milioane de euro. Din această sumă, 10,5 milioane au intrat deja în conturi. Urmează ca pe 21 martie să primească 2 milioane de euro: 300.000 de euro bonus pentru calificarea în play-off pentru optimi și 1,75 pentru că a eliminat-o pe PAOK Salonic. La această sumă se adăugă banii din bilete, în jur de 7 milioane de euro. Ceea ce înseamnă că FCSB a făcut din parcursul european puțin sub 20 de milioane. Iar suma va crește. Din biletele pentru turul cu Lyon, FCSB a obținut, după cum a spus Gigi Becali, suma de 1,5 milioane de euro. Dacă FCSB se califică, UEFA o va răsplăti cu 2,5 milioane de euro. Astfel, în cel mai bun scenariu, FCSB se alege cu patru milioane de euro după dubla cu Lyon.
FCSB porneşte cu şansa a doua la casele de pariuri, cu o cotă de 4,00 pentru un succes la Betano şi la Superbet. De partea cealaltă, Lyon are cota 2,00 pentru o victorie în capitala României şi poate dubla miza pariorilor.Cote pariuri FCSB – Lyon: un gol marcat de FCSB are cota în jur de 1,45 – 1,50, în condiţiile în care elevii lui Elias Charalambous marchează destul de regulat. În ultimele patru meciuri din Europa League, FCSB nu a dat gol, doar cu Manchester United, iar pe teren propriu a marcat în 17 din ultimele 22 de meciuri. FCSB a primit doar un gol în două partide cu PAOK Salonic şi vine după un 0-0 cu Rapid, toate meciuri de sub 3,5 goluri, unde cota este în jur de 1,30 – 1,40. Pentru cei care vor să mizeze pe ponturi pariuri Europa League la cote mai mici, pot încerca un „handicap +2 FCSB” la o cotă pariuri de 1,35.
Pentru calificarea în optimile de finală, după „dubla” cu PAOK Salonic (2-1și2-0), jucătorii de la FCSB au încasat sub formă de primă suma de 13.000 de euro. Înaintea meciului cu Lyon, Gigi Becali le-a dat o veste uriașă jucătorilor săi. Titularii pot depăși suma de 200.000 de euro din prime, dacă vor trimfa în Europa League. „Dacă trec de Lyon, au câte 20.000 de euro de căciulă titularii. Ceilalți care nu intră, au jumătate. Pe urmă 30.000 de euro (n.r. – în sferturi), apoi 40.000 (n.r. – în semifinale). 100.000 zic acum (n.r. – pentru finală). Dar dacă se întâmplă, le zic că m-am răzgândit”, a spus Gigi Becali, pentru Fanatik. Astfel cu toate sumele anunțate de Gigi Becali, plus prima de la „dubla2 cu PAOK, fiecare titular de la FCSB ar putea ajunge la peste 20o.000 de euro la finalul sezonului.
Citeşte şi:Câți bani a făcut Gigi Becali după ce FCSB a eliminat-o pe PAOK. ”Oricât de milionar ai fi, tot sunt bani”
Pe site-ul oficial, UEFA a postat următorul sondaj: „FCSB vs. Lyon. Cine câștigă primul meci?”, iar nu mai puțin de 64% dintre voturi s-au îndreptat către liderul din SuperLigă. 8% dintre cei care au votat sunt de părere că partida se va termina într-o remiză, în timp ce 28% merg pe victoria formației din Franța. Până în acest moment, între cele două echipe au avut loc patru meciuri directe, în 2006 și 2008: trei dintre ele s-au încheiat cu victoria francezilor (3-0, 5-3, 2-0), iar celălalt la egalitate (1-1).
FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Alhassan, Șut, Edjouma – Miculescu, Fl. Tănase, Cisotti
Rezerve: Zima, Udrea, Chiricheș, Musi, Ștefănescu, Al. Băluță, Toma. Absenți: Crețu (suspendat), Olaru, Oct. Popescu, Lixandru, Bîrligea (accidentați). Antrenor: Elias Charalambous
Lyon: Perri – Kumbedi, Mata, Niakhate, Tagliafico – Tolisso, Matic- Cherki, Almada, Mikautadze – Lacazette
Rezerve: Descamps, Akouoko, Barisic, Caleta-Car, Fofana, Tolisso, Tessmann, Maitland-Niles, Nuamah, Omari, Veretout. Antrenor: Paulo Fonseca
Stadion: Arena Națională. Arbitru: Tobias Stieler. Asistenți: Christian Gittelmann, Mark Borsc. Arbitru VAR: Soren Storks. Asistent VAR: Robert Schroder.