Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente”, afirmă preşedintele.
Ilie Bolojan, mesaj după interzicerea lui Călin Georgescu: „Autorităţile trebuie să explice bine deciziile”
Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă România ar trebui să ceară administraţiei americane amplasarea de focoase nucleare în ţara noastră, după modelul Polniei şi a afirmat: ”Cred că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei”.
”Ceea ce s-a făcut din acest punct de vedere în aceşti ani în România consider că este un lucru bun. Şi faptul că avem umbrela NATO deasupra noastră, că avem bazele militare ale aliaţilor americani şi europeni în ţara noastră, sunt condiţii care ne asigură o protecţie şi asigură o pace în România”, a mai declarat Bolojan.
Acesta crede că ”orice fel de formulă prin care acest Flanc de Est alNATOeste consolidat este un lucru bun”.
”Cel puţin în situaţia de astăzi, cred că ceea ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente în momentul de faţă”, a mai declarat preşedintele interimar.
Pericol uriaș lângă România! Polonia cere SUA să aducă arme nucleare pe teritoriul său!
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o solicitare care va fi probabil percepută la Moscova ca fiind extrem de provocatoare.
Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a afirmat, întrebat dacă şi România ar putea cere, după modelul polonez, ca SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul său, că ţara noastră nu va face aşa ceva pentru că este „foarte temătoare” şi nu este proactivă, nu realizează proporţia nevoilor de apărare şi de securitate în ideea descurajării unui eventual agresor. Declaraţia a fost făcută în contextul în care preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti.
„România nu va cere aşa ceva pentru că România este temătoare din toate punctele de vedere. Foarte temătoare. Nu este proactivă. Şi nu-şi realizează proporţia nevoilor de apărare şi de securitate în ideea descurajării unui eventual agresor. Polonia, de mai mult timp, discută problema prezenţei armelor nucleare tactice americane, care nu sunt nişte focoase nucleare, sunt nişte bombe de aviaţie B61 de mai multe categorii, care înseamnă o dislocare în mai multe state europene, o sută – o sută şi ceva de bucăţi. Şi Polonia a luat spre analiză şi există deocamdată la nivelul unor discuţii politice o asemenea idee. Polonia se înarmează din absolut toate punctele de vedere, aplicând principiile apărării teritoriale. Polonia, pe lângă forţele terestre, forţele aeriene, forţele navale, forţele de operaţii speciale, au a cincea categorie de forţe, forţele teritoriale. Noi (n. red. România) suntem mult rămaşi în urmă, nu abordăm, ca studiu de caz, problematica apărării teritoriale”, a declarat, joi, la Digi24, generalul Virgil Bălăceanu.