luni, august 25, 2025
No menu items!
AcasăJustitieAugustin Zegrean, întrebat dacă este posibil scenariul anulării primului tur al alegerilor,...

Augustin Zegrean, întrebat dacă este posibil scenariul anulării primului tur al alegerilor, după decizia CCR: „Mă tem că acolo or să meargă”

Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, a explicat, joi, referitor la primul tur de alegeri, că dacă este vorba doar despre o eroare de numărare alegerile nu vor fi reluate.
Joi, CCR a decis reverificarea şi renumărarea tuturor celor peste nouă milioane Aşadar, CCR, dacă nu va primi rezultatul renumărării până mâine, la ora 14.00, vor fi nevoiţi să aştepte până săptămâna viitoare ca să ia o decizie.
„Asta ne mai lipsea în situaţia asta, un conflict între BEC şi Curtea Constituţională”, a spus Zegrean.
Acesta a spus că nu e nicio legătură între situaţia de la primul tur al alegerilor prezidenţiale şi alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie, punctând că acestea au fost puse între cele două tururi ale prezidenţialelor „ca să se influenţeze rezultatele”, dar că oricum „acum nu mai contează”
Zegrean a declarat că dacă după renumărare se constată că e vorba doar de o eroare, alegerile de duminică nu se vor repeta. Acestea se pot anula doar dacă se constată o fraudă. Numărarea greșită poate fi considerată o eroare materială, iar dacă ordinea candidaților se modifică, va fi organizat un al doilea tur cu cei care după renumărare se clasează pe primele două poziții.
Şedinţa tensionată la CSAT: Au avut loc atacuri cibernetice la alegerile prezidenţiale, TikTok a tratat preferenţial un candidat
„Dacă e doar o eroare de numărătoare nu se vor anula alegerile, se va merge în continuare cu o nouă listă, se schimbă ordinea pe listă. Dacă trebuie să fie pe locul 2 altcineva, va fi acela pe locul 2, dacă cineva spune că asta e numărătoarea corectă. Le-am spus din iunie să nu se joace cu alegerile, că nu le vor putea stăpâni. S-ar putea ca întreaga ordine să fie schimbată, depinde de amploarea erorii. Dacă numai voturile lui Orban sunt de vină nu cred că vor fi anulate alegerile, pentru că au fost puține”, a mai spus Zegrean.
De asemenea, el a mai afirmat că e rolul Curții Constituționale să ia o decizie, dacă „se semnalează o fraudă”.
„E rolul Curții Constituționale să aprecieze, dacă se semnalează că a existat o fraudă.BECeste alcătuit din șapte judecători de la Înalta Curte. Pot și ei să constate frauda, chiar și BEC poate dispune renumărarea voturilor și anularea alegerilor”, a mai spus el.
Judecătorii CCR au dispus renumărarea voturilor pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Decizia finală, amânată pentru vineri, 29 noiembrie 2024
Judecătorii CCR au decis, joi, să ceară renumărarea tuturor voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică. Solicitarea de renumărare va fi înaintată către Biroul Electoral Central. De asemenea, CCR a amânat pentru vineri atât o decizie privind validarea rezultatului turului 1 al alegerilor prezidențiale, cât și o decizie privind cererea de anulare a rezultatului alegerilor în turul 1, a anunțat oficial CCR. Judecătorii Curții au cerut BEC renumărarea tuturor voturilor, pe baza cererii lui Cristian Terheș.

Sursa: https://www.romaniatv.net/augustin-zegrean-intrebat-daca-este-posibil-scenariul-anularii-primului-tur-al-alegerilor-dupa-decizia-ccr-ma-tem-ca-acolo-or-sa-mearga_8644927.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments