Betty Salam avea doar 14 ani când s-a îndrăgostit de Cătălin Vișnescu. Între timp, au devenit soț și soție, iar în 2018 familia lor s-a întregit prin apariția micuțului Matthias Ştefan. Au făcut, însă, ambii greșeala de a se focusa pe carieră, astfel încât relația lor a fost pe punctul de a se destrăma.
Nu s-a întâmplat, din fericire, acest lucru, căci pauza luată a fost mai mult decât bine-venită.
Invitată în cadrul podcastuluiGalben, artista a recunoscut faptul că despărțirea a survenit din cauza faptului că nu mai comunicau atât de bine.
“Am fost separați, s-a scris, nu ne mai ferim, am fost în prag de divorț. Cătălin, înainte de a fi soțul meu, este cel mai bun prieten al meu. Cred că este singurul om care mă cunoaște mai bine decât oricine. Câteodată mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu pe mine. Îmi știe toate defectele și într-o relație vreau mai mult să-mi cunoască defectele decât calitățile, pentru că trebuie să le cunoască și pe cele bune, și pe cele rele.
Mă acceptă și le acceptă așa cum sunt eu pentru că nimeni nu e perfect. Am stat foarte mult împreună și acasă, la studio, la evenimente, plecări, nu mai aveam timp unul de celălalt. Noi nu mai comunicam despre noi ca relație, vorbeam despre formație, contract, ne certam din cauza proiectelor. Ne vedeam doar prieteni de afacere”, a povestit Betty Salam.
Citeste siCarmen de la Sălciua, achiziție de zeci de mii de euro! Își cumpără al doilea bolid de lux, la doar câteva zile după ce l-a achiziționat pe primul
Fiica manelistului Florin Salam a recunoscut și faptul că separarea a funcționat ca o terapie care i-a ajutat să își dea seama că nu pot trăi unul fără celălalt.
“Când ne-am separat, am înțeles că nu putem să stăm unul fără celălalt. Cei de acasă nu înțeleg un lucru. Nu le spun: “certați-vă, stați separați, să aveți o viață mai frumoasă împreună.” Pentru noi a fost o terapie de cuplu această separare. Fiecare își tratează relația după cum este el, personalitatea lui. Noi, ca oameni, avem personalitate diferită, cu concepții diferite. Noi am ajuns la concluzia că trebuie să luăm o pauză pentru a fi mai bine în toți anii și în toată relația pe care o vom avea toată viață”, a mai spus artista în podcast.
Citeste siCum arată „fusta de friptură” a Monicăi Tatoiu: „Nu poți să mergi cu asta la serviciu, dar poți să mergi la biserică sau la friptură”. Afacerista se îmbracă doar de la second-hand