duminică, septembrie 7, 2025
No menu items!
AcasăSocietateCât câștigă un român care lucrează pe un vas de croazieră: ”Câștig...

Cât câștigă un român care lucrează pe un vas de croazieră: ”Câștig cât un director de bancă în România”

Cât câștigă un român care lucrează pe un vas de croazieră. Daniel Călin se ocupă de managerierea cele patru restaurante de pe vasul de croazieră pe care lucrează și spune că, în prezent,a ajuns să câștige cât un director de bancă din țară.
Chiar dacă este mult timp departe de familia din Constanța, Daniel este mulțumit de jobul său. Spune că după 20 de ani pe mare, acum a ajuns să câștige destul de bine și i-ar fi greu să renunțe la jobul său, astfel că își împarte timpul între munca pe mare și familie.
Citește și Culmea austerităţii. Angajat al primărei, salariul majorat la aproape 30.000 de lei pe lună. Majorarea, explicată „în contextul inflaţiei”
„Suntem aproximativ o sută de membri ai echipajului, provenind din circa cincisprezece naționalități diferite, majoritatea fiind din Europa de Est.
Am ales acest domeniu pentru stabilitate, deși a fost dificil să stau departe de copii pentru perioade lungi de timp.
În România, salariul mediu net este de aproximativ 600 de euro. Odată ce ai experimentat un loc de muncă unde câștigi mult mai mult, chiar dacă perioadele de odihnă nu sunt întotdeauna ideale, este dificil să te întorci la condițiile anterioare” a spus Daniel ntr-un interviu acordat unui jurnalist francez, potrivitrotalianul.ro.
Daniel petrece patru saptămâni pe mare, după care merge patru săptămâni acasă. Biletele de avion sunt acoperite de compania pentru care lucrează.
„Programul ăsta îmi oferă suficient timp pentru a fi alături de familie. Fac această muncă de 20 de ani. La nivelul meu, câștig cât un director de bancă în România, de trei până la patru ori mai mult decât salariul mediu”, a mai spus Daniel.
Citește și Salariul exorbitant pe care îl câștigă un IT-st român. Acesta poate pune deoparte lunar o sumă aproape egală cu un salariu mediu din România

Sursa: https://www.romaniatv.net/cat-castiga-un-roman-care-lucreaza-pe-un-vas-de-croaziera-castig-cat-un-director-de-banca-in-romania_8703205.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments