vineri, august 29, 2025
No menu items!
AcasăPoliticaCCR analizează sâmbătă candidatura lui Călin Georgescu. BEC a trimis contestațiile depuse...

CCR analizează sâmbătă candidatura lui Călin Georgescu. BEC a trimis contestațiile depuse împotriva candidaturii sale către Curte

Biroul Electoral Central a trimis, vineri, la Curtea Constituțională, cele două contestații care au fost depuse la candidatura lui Călin Georgescu, iar ședința de judecată urmează să aibă loc sâmbătă, 8 martie.
Oficialii CCR au precizat că, până în prezent, s-au constituit două dosare în cadrul atribuției privind procedura de alegere a președintelui, precum și că în cursul zilei de sâmbătă va avea loc o ședință de judecată.
Citește și :GALERIE FOTO Dosarul de la DIICOT al lui Călin Georgescu. Este acuzat că l-a înșelat pe afaceristul buzoian Răzvan Leu cu 1,1 milioane de euro. Conversațiile compromițătoare de pe WhatsApp
Avocatul Adrian Toni Neacșu, fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii, arată că dosarele trimise la CCR nu au obiect, atâta timp cât BEC nu s-a pronunțat cu privire la admiterea sau respingerea candidaturii suveranistului.
„S-a depus deja prima contestatie impotriva candidaturii d-lui Calin Georgescu chiar la Biroul Electoral Central, deși procedura nu permite acest lucru. Contestațiile potrivit legii, se depun doar la CCR, dupa admiterea sau respingerea candidaturii de către BEC.
Citește și :DOCUMENT Motivarea controlului judiciar asupra lui Călin Georgescu. Motivele pentru care se menține măsura preventivă asupra candidatului independent
Cele 2 contestatii au fost trimise de BEC către CCR, singura care potrivit legii poate solutiona contestatiile de felul acesta. Evident ca în momentul asta sunt premature, pentru ca încă nu avem o hotarare a BEC, deci le lipsește obiectul.
Maine ar fi sedinta CCR.”, transmite Toni Neacșu pe Facebook.

Sursa: https://www.romaniatv.net/ccr-analizeaza-sambata-candidatura-lui-calin-georgescu-bec-a-trimis-contestatiile-depuse-impotriva-candidaturii-sale-catre-curte_8816785.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments