joi, august 28, 2025
No menu items!
AcasăEconomieCe trebuie să facă angajații de la Poșta Română pentru a scăpa...

Ce trebuie să facă angajații de la Poșta Română pentru a scăpa de concediere. Au termen-limită pentru asta!

Compania națională Poșta Română, operatorul național de servicii poștale și de curierat din România, pare că pregătește restructurări masive. Cel puțin asta arată o solicitare făcută de management angajaților, potrivit căreia o parte dintre aceștia trebuie să-și justifice activitatea într-un raport detaliat.
În cazul celor care nu conformează solicitării și nu aduc argumente convingătoare, posturile vor fi considerate ”dispensabile” companiei, ceea ce va însemna despărțirea de respectivii angajați.
Salariații ar fi primit și un termen-limită pentru întocmirea rapoartelor.
Citește șiSe dau până la 100.000 de euro pentru românii care vor să înceapă o afacere. Ce condiții trebuie îndeplinite
Starea de tensiune în rândul angajaților ar putea fi amplificată de posibilitatea ca disponibilizații să nu primească, la concediere, compensații financiare. Ordonanța ”trenuleț” limitează fondurile pentru astfel de plăți, fapt care, evident, îi îngrijorează pe angajații de la Poșta Română. Potrivitbugetul, aceștia ar fi sfătuiți să evite varianta concedierii, prin participarea la programele de plecări voluntare sau prin încercarea de a ocupa posturi nou create.
Referitor la posturile noi, Poșta Română va organiza concursuri pentru ocuparea acestora în departamente precum Antifraudă, Vânzări și Training.
Conform unei analize interne a companiei, în unele departamente există un surplus de personal, lucru care ar justifica redimensionarea schemei, prin concedieri.
Dincolo de eficientizarea schemei de personal, compania ar resimți și nevoia de a-și moderniza serviciile, fiind în urmă din acest punct de vedere, mai notează sursa citată.
Citește șiIMM-urile contraatacă. Oferă cele mai multe locuri de muncă, în timp ce multinaționalele nu mai angajează ca înainte de pandemie

Sursa: https://www.romaniatv.net/ce-trebuie-sa-faca-angajatii-de-la-posta-romana-pentru-a-scapa-de-concediere-au-termen-limita-pentru-asta_8745508.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments