Generalul Brown, al doilea ofițer de culoare care a devenit principalul consilier militar al președintelui, își desfășura mandatul de patru ani, care urma să se încheie în septembrie 2027. Un oficial american a precizat că Brown a fost înlocuit cu efect imediat, înainte ca succesorul său să fie confirmat de Senat, scrieReuters.
Secretarul Apărării Pete Hegseth alături de președintele Statului Major al Forțelor Armate, generalul Forțelor Aeriene CQ Brown Jr., după sosirea la Pentagon, Washington, D.C., pe 27 ianuarie 2025. (Foto DoD de către Petty Officer 1st Class Alexander Kubitza, U.S. Navy)
Trump a anunțat pe platformaTruth Socialcă îl va nominaliza pe fostul general-locotenent Dan „Razin” Caine, pentru a-l înlocui pe Brown, încălcând astfel tradiția, întrucât pentru prima dată funcția de șef al armatei SUA va fi ocupată de un militar aflat în retragere.
Președintele american va înlocui și pe șeful Marinei, funcție ocupată până acum de amiralul Lisa Franchetti, prima femeie care a condus un serviciu militar, dar și adjunctul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, potrivit unei declarații a Pentagonului.
De asemenea, Trump va înlocui judecătorii avocați, generali ai armatei, marinei și forțelor aeriene, funcții esențiale care garantează aplicarea justiției militare.
Citește și: ALEGERI GERMANIA 2025. Cum arată ultimul sondaj, votul de duminică va schimba cancelarul!
Decizia lui Trump va genera o perioadă de turbulențe la Pentagon, care se pregătea deja pentru concedieri masive de personal civil, o revizuire semnificativă a bugetului și o schimbare majoră în desfășurările militare, în cadrul noii politici externe „America First” a președintelui.
În timp ce conducerea civilă a Pentagonului variază în funcție de administrație, membrii în uniformă ai forțelor armate ale SUA sunt obligați să rămână apolitici și să implementeze politicile guvernamentale, indiferent de orientarea politică, fie ea democratică sau republicană.
“Aș dori să-i mulțumesc generalului Charles Brown pentru cei peste 40 de ani de serviciu, a scris președintele american pe rețeaua sa Truth Social, salutând un ‘lider remarcabil.”
Generalul Brown fusese numit de Joe Biden șef al Statului Major Interarme în 2023.
Donald Trump l-a numit și el în fruntea Forțelor Aeriene la sfârșitul primului său mandat, devenind primul afro-american în acest post.
Donald Trump a promis, la întoarcerea la Casa Albă, să facă o curățenie majoră în jurul lui, înlăturând o serie de înalți responsabili, inclusiv unii demnitari aflați în poziții tradițional stabile, chiar și în cazul unei schimbări politice.
Secretarul Apărării al lui Donald Trump, Pete Hegseth, sugerase deja într-un podcast înainte de a-și prelua mandatul că ar trebui să-l concedieze pe generalul Charles Brown și pe orice alt responsabil militar „implicat în această politică woke de mizerie”.
Dan Caine, care îl va înlocui pe Generalul Brown este un militar din rândul forțelor aeriene (USAF).
El este un pilot calificat, expert în securitate națională, antreprenor de succes, un războinic cu o vastă experiență în domeniul operațiunilor speciale, a scris președintele american.
Împreună cu șeful său civil, secretarul Pete Hegseth, Dan Caine va trebui „să restabilească pacea prin forță, să pună America pe primul loc și să ne reconstruiască armata”, a scris Donald Trump pe rețeaua socială.
Citește și:Rusia susține că nu a cerut SUA retragerea trupelor NATO din Europa de Est