Candidatul susţinut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu a afirmat, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al PSD, că ş-a propus să vorbească ”puţin, clar şi fără să dau frâu liber tentaţiilor polemice sau ironice”. ”Mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut”, a continuat el.
”Nu că n-ar fi material. Dar nu pot începe decât printr-o glumă care, cred eu, e nevinovată. Vă spun un lucru drept: mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut, nu vreau să descurajez pe nimeni, avem nevoie de energia şi efortul tuturor”, a afirmat Crin Antonescu.
El s-a declarat onorat să se afle în faţa social-democraţilor, ”asociaţi într-o misiune pe care ne-o asumăm conştienţi de ce înseamnă, de importanţa şi de urgenţa ei”.
”Noi trăim de aproape două luni într-un vârf al unei nemulţumiri şi chiar isterii generale împotriva a ceea ce se numeşte sistem, împotriva partidelor, împotriva politicienilor, împotriva politicii, împotriva democraţiie şi libertăţii”, a susţinut el.
PSD s-a reunit, duminică, într-un Congres extraordinar, în format hibrid, cu prezenţă fizică şi online, pentru a valida susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, acesta fiind candidatul comun al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR-minorităţi. Crin Antonescu participă la Congres, după ce a fost prezent şi la şedinţa liberalilor în care s-a dat vot pentru candidatura sa. Reuniunea social-democraţilor vine pe fondul tensiunilor legate de finalizarea bugetului pe 2025, care a dus la proteste la adresa Executivului, dar şi al unei posibile candidaturi a fostului premier Victor Ponta, care ar încurca planurile PSD de susţinere a candidaturii lui Crin Antonescu, la nivelul membrilor de partid. Deputatul PSD Victor Ponta participă şi el la Congres, solicitând în scris să aibă o intervenţie în cadrul reuniunii. ”Dacă mi se dă cuvântul voi vorbi. Dacă nu mi se dă cuvântul, o să vorbesc în faţa poporului”, a declarat el. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că, în ceea ce priveşte candidaţii, ”nu există perfecţiune”. ”Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potrivit pentru aceste alegeri prezidenţiale care vor hotărî destinul României”, a arătat el. După ce l-a prezentat pe Antonescu drept ”un om cu principii puternice care a ştiut să lupte pentru valorile sale şi care, în acelaşi timp, a putut să spună «Nu», cu toate costurile sale personale sau politic”, el i-a urat: ”Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD-ul poate nu a fost corect faţă de tine, sau cu tine. Dar stai liniştit, eu am trăit timpurile când PNL-ul şi-a luat revanşa şi nu a fost corect faţă de mine!”. Crin Antonescu a afirmat, la rândul său, că ş-a propus să vorbească ”puţin, clar şi fără să dau frâu liber tentaţiilor polemice sau ironice”. ”Mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut”, a continuat el.