marți, august 26, 2025
No menu items!
AcasăLifeCristina Cioran rupe tăcerea despre relația cu Alex Dobrescu. Vedeta va naște...

Cristina Cioran rupe tăcerea despre relația cu Alex Dobrescu. Vedeta va naște al doilea copil peste câteva săptămâni

Cristina Cioran a explicat că deși au existat certuri serioase între ea și Alex Dobrescu, iubirea dintre ei nu a încetat niciodată să existe. Într-un interviu recent, pentruOk!Magazine, Cristina Cioran a explicat că încă îl iubește pe Alex Dobrescu, iar băiețeul pe care urmează să-l aducă pe lume peste câteva săptămâni este rodul iubirii lor.
„Pentru mine, a fost o surpriză totală, o superbucurie. Şi nici nu mi-am imaginat s-o privesc altfel, pentru că, indiferent de situaţia în care eram cu Alex, eu mi-am dorit copii.
Deci nu mi-aş fi pus problema să renunţ la sarcină, lăsând la o parte faptul că, în general, nu sunt de-acord cu avortul, adică am nişte principii foarte clare. Şi nu se punea problema să fac aşa ceva, pentru că o ceartă între doi oameni e o ceartă, iar un copil e o viaţă! Noi n-am făcut copilul acesta pentru că nu ne iubeam, noi ne-am certat, dar copilul a fost făcut din dragoste”, a mărturisit Cristina Cioran.
Citește și:Cristina Cioran, însărcinată în opt luni, a ajuns pe patul de spital. Vedeta și-a ținut fanii cu sufletul la gură: „Am tras o mică sperietură”
Vedeta spune că încă îl iubește pe tatăl copiilor ei indiferent de certurile și scandalurile care au fost între ei.
”Dragostea dintre noi nu cred că a încetat vreodată. Doar că ne-am pierdut unul pe celălalt, la un moment dat. Dragostea aia nu s-a pierdut, dar lucrurile au degenerat. Şi, repet, nu aş fi încetat o viaţă doar pentru că m-am certat cu un om. Sunt mulți care nu înţeleg asta, care m-au blamat: „Cum ai putut să faci copil cu acelaşi personaj?“. Dar stai puţin, că Dumnezeu lucrează prin oameni, poate că el avea nevoie de asta ca să se trezească la realitate. Pentru mine a fost o mega bucurie, dar pentru el cred că a fost o salvare acest copil, o salvare a lui de el, din starea în care era”, a mai spus Cristina Cioran.
Citește și:Reacția lui Alex Dobrescu, după ce a aflat că va avea al doilea copil. Cristina Cioran l-a dat de gol: „Sper să își schimbe viața, îmi doresc să fim o familie”
Deşi acum cei doi au revenit la sentimente mai bune, ordinul de restricţie obţinut de vedeta de televiziune în apogeul scandalului din primăvara trecută rămâne valabil până la termenul naşterii celui de-al doilea copil.
”Termenul ar fi la sfârşitul lunii februarie, numai că totul se poate devansa, pentru că eu am mai avut o intervenţie pe uter, la şase luni după ce am născut-o pe Ema. Am avut un fibrom destul de mare, care a fost scos prin miomectomie – de-aia e şi o minune că am rămas a doua oară însărcinată! Aşadar, acum va trebui să merg la medic din două în două zile, ca să nu existe probleme”, a povestit Cristina Cioran în interviu.

Sursa: https://www.romaniatv.net/cristina-cioran-rupe-tacerea-despre-relatia-cu-alex-dobrescu-vedeta-va-naste-al-doilea-copil-peste-cateva-saptamani_8757016.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments