Prăjitura Călin Georgescu nu este un desert complet nou, ci o reinterpretare a clasicului „Parlament”. Rețeta a stârnit o gamă largă de reacții, de la amuzament, până la revolta celor care consideră că un desert atât de iubit ar trebui să rămână în sfera culinară, nu să devină subiect de glume.
Postarea care a făcut prăjitura Călin Georgescu virală a strâns rapid peste 3000 de reacții și 1300 de comentarii, fiind distribuită de mai mult de 700 de persoane. Unii au apreciat umorul din spatele numelui, în timp ce alții s-au arătat deranjați de asocierea unui nume politic cu un desert tradițional.
Citește șiPrăjitură turnată cu brânză dulce de vaci. Rețeta delicioasă o poate prepara oricine și vei impresiona pe cei dragi
Iată rețeta pentru prăjitura Călin Georgescu, care este, de fapt, o variantă a prăjiturii „Parlament” cu nucă:
Ingrediente pentru blat:
2 căni de nucă prăjită7 ouă7 linguri de zahăr7 linguri de nucă măcinată3 linguri de făinăpraf de copt
Pentru cremă:
200 g cremă de ciocolată (Nutella)biscuiți simpli7 gălbenușuri300 ml frișcă7 linguri de zahăr3 linguri de apă
Formarea blatului: Prăjește nucile într-o tavă căptușită cu hârtie de copt, în cuptorul preîncălzit la 180°C. Separă ouăle și bate albușurile până devin tari. Adaugă zahărul și mixează până se topește. Pune nuca măcinată, făina și praful de copt, amestecând ușor cu o lingură de lemn. Toarnă compoziția obținută peste nucile prăjite, bagă la cuptor și coace 20-25 de minute. Fă testul cu scobitoarea pentru a verifica dacă este gata.
Vezi șiSurprinde pe toată lumea cu această prăjitură delicioasă și plină de aromă. Nu conține zahăr
Prepararea cremei: Mixează gălbenușurile cu zahărul până devin o pastă fină. Adaugă apa și amestecă bine. Pune această compoziție pe aburi, amestecând continuu până se îngroașă (aproximativ 10-15 minute), apoi lasă la răcit. Separat, bate frișca până devine fermă. Adaugă treptat frișca în compoziția de gălbenușuri, omogenizând ușor.
Întoarce blatul cu nucă în sus și întinde un strat de cremă de ciocolată (Nutella). Așază biscuiții înmuiați ușor în lapte cald. Peste biscuiți adaugă crema preparată anterior. Rade ciocolată deasupra și pune prăjitura la frigider pentru câteva ore, pentru a se întări.