miercuri, august 27, 2025
No menu items!
AcasăPoliticaIlie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée. Președintele interimar al...

Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée. Președintele interimar al României va participa la a doua reuniune privind războiul din Ucraina și securitatea europeană

Întâlnire Franța-România la cel mai înalt nivel, miercuri, pe fondul tensiunilor mondiale și al negocierilor privind încheierea războiului din Ucraina. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, la Palatul Élysée, de șeful statului francez, Emmanuel Macron, noteazănews.ro.
Potrivit Președinției României, Bolojan are această întrevedere bilaterală cu Macron înainte de întâlnirea informală cu liderii europeni, pe tema conflictului din Ucraina şi securitate. La respectiva întâlnire va participa și România.
Citește șiGeorge Maior linişteşte tsunamiul transatlantic şi arată direcţia corectă în relaţia cu SUA: „Să nu ne grăbim să concluzionăm că America va favoriza o anumită parte. Nu ar trebui să ne lamentăm sau să ne emoționăm suplimentar”
Ilie Bolojan a plecat spre Franța miercuri dimineaţă, cu o cursă de linie. Președintele interimar al României este însoţit de consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Luminiţa Odobescu.
Franţa găzduiește, miercuri, o a doua reuniune europeană la care vor fi discutate tema războiului din Ucraina şi securitatea europeană.
La reuniune au fost invitate și ţări europene care nu au fost prezente la primele discuții, desfășurate la începutul săptămânii, tot la Paris. Va fi prezent miercuri, de asemenea, aliatul din NATO Canada, au declarat, surse diplomatice citate de agenția Reuters.
Informația privind a doua reuniune europeană, organizată tot la Paris, a fost anunțată, acum două zile, de ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.
Citește șiTrump instaurează noua ordine mondială! Dă vina pe Ucraina pentru război și îl face pe Zelenski „dictator” şi “extrem de incompetent”! „Ar trebui să se miște repede, altfel rămâne fără țară”UPDATE

Sursa: https://www.romaniatv.net/ilie-bolojan-primit-de-emmanuel-macron-la-palatul-elysee-presedintele-interimar-al-romaniei-va-participa-la-a-doua-reuniune-privind-razboiul-din-ucraina-si-securitatea-europeana_8787436.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments