Larisa Iordache și Cristian Chiriță s-au căsătorit anul trecut, iar astăzi, 28 februarie, au devenit părinți. Fosta gimnastă a născut o fetiță, iar cei doi sunt mai feiciți ca niciodată.
Ieri, fosta gimnastă și partenerul ei au mers la spital, căci sportiva urma să nască în mai puțin de 24 de ore. În urmă cu puțin timp, a venit pe lume fetița lor. Cei doi erau nerăbdători să își cunoască fiica pentru care au ales un nume special. Fetița sportivei va purta numele Amira.
Citește și:Fiica lui Virgil Ianțu a plecat la studii în Spania, dar a ajuns la munca de jos: „Spală sute de vase. Face paturi, WC-uri și așa mai departe”
Este un nume rar întâlnit în România, iar fosta gimnastă declara că își dorește să își îndrume fetița spre sport de la o vârstă fragedă, semn că își dorește ca micuța să-i calce pe urme.
„Am două nume, unul pentru fată și unul pentru băiat. Pentru fată Amira și pentru băiat Isac. Eu sunt pregătită. Mi se pare că sună foarte drăguț și regal și le-am întâlnit foarte rar. Ne dorim foarte tare ca copilul nostru să crească sănătos, în armonie și cred că o să încerce absolut toate sporturile pentru că suntem în lumea sportului”, declara Larisa Iordache, în cadrul unei emisiuni TV.
Citește și:FOTO Andreea Bostănică a arătat tuturor imaginile. Cum arată vila de lux din Pipera, unde urmează să se mute curând: „Mi-am cumpărat casa visurilor”
Larisa Iordache și Cristian Chiriță sunt împreună de doi ani, iar în iunie anul trecut au spus marele „DA!”. Cei doi s-au căsătorit civil la Snagov. În acea zi a plouat, ceea ce în tradiția populară însemană un semn de belșug.
Sportiva și soțul ei își doresc să devină o familie și în fața lui Dumnezeu, dar spuneau că nu au stabilit nimic legat de nuntă care se anunță a fi spectaculoasă.