duminică, august 24, 2025
No menu items!
AcasăExternLIVE VIDEO. Donald Trump, anunţurile aşteptate de toată lumea. Începe războiul comercial,...

LIVE VIDEO. Donald Trump, anunţurile aşteptate de toată lumea. Începe războiul comercial, TAXE reciproce pentru toate ţările lumii

UPDATE: Donald Trump a anunțat că va impune o taxă vamală de 25% pe toate automobilele produse în afara SUA, începând de la miezul nopții (ora SUA).
Donald Trump și-a început discursul spunând că ziua de 2 aprilie va fi mereu amintită precum ziua în care industria americană a renăscut și ca „ziua în care am făcut America bogată din nou”.
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că va semna în curând un „ordin executiv istoric care instituie tarife reciproce pentru ţările din întreaga lume”. De asemenea, el a reconfirmat că de la miezul nopţii vor intra în vigoare taxele vamale pentru toate maşinile care nu sunt fabricate în Statele Unite.
„Reciprocitate. Asta înseamnă că ce ne fac ei nouă şi noi le facem lor. Foarte simplu. Nu poate fi mai simplu de atât”, a declarat Donald Trump.
„Avem nişte veşti foarte, foarte bune astăzi”, spune el. „Se întâmplă multe lucruri bune pentru ţara noastră”, a adăugat Trump.
Donald Trump a sosit miercuri în Grădina Trandafirilor de la Casa Albă în uralele şi aplauzele asistenţei.
El s-a îndreptat direct spre pupitru, salutând şi gesticulând către membrii mulţimii înainte de a-şi începe discursul.
Trump vrea să trimită expulzații și în alte țări decât cele de origine. Moldova, printre posibilele destinații!
UPDATE:Au SUA în prezent într-adevăr taxe vamale mai mici decât partenerii lor comerciali?
Una dintre justificările lui Trump pentru impunerea așa-numitelor taxe vamale reciproce este că unele țări au taxe vamale mai mari la importurile americane decât cele pe care SUA le aplică la importurile de la ele.
El susține că acest lucru reprezintă un comerț „neloial”.
Conform datelor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), SUA avea o taxă vamală medie de 3,3% în 2023.

Aceasta era mai mică decât taxa vamală medie de 5% al Uniunii Europene și taxa vamală medie de 7,5% al Chinei.
Și era considerabil mai mică decât taxa vamală mediu de 17% din India și de 13,4% din Coreea de Sud.
Prin urmare, este legitim ca Trump să sublinieze faptul că unele țări au o taxă vamală medie mai mare la importuri decât America.
Cu toate acestea, în conformitate cu normele OMC, acest lucru nu constituie „comerț neloial”, atâta timp cât țările aplică aceeași rată tarifară pentru aceeași categorie de bunuri provenind din orice altă țară, în loc să facă discriminări între diferite țări în stabilirea ratei.
Citește șiCutremur la Casa Albă. Donald Trump se debarasează de Elon Musk: „Era angajat guvernamental temporar”. Preşedintele SUA, decizii cruciale anunţate miercuri seară
Uniunea Europeană, care a sperat până în ultimul moment ca SUA să renunțe la acest plan nebunesc, se pregătește să riposteze, vizând în special giganții tech americani. România nu va scăpa nici ea neatinsă de acest război comercial, nu atât din perspectiva exporturilor directe către SUA care ar fi afectate, ci prin lovitura încasată de Germania, cel mai mare partener comercial al României, către care merg multe exporturi auto, și cel mai mare exportator european către SUA, în special în sectorul auto.

Sursa: https://www.romaniatv.net/live-video-donald-trump-anunturile-asteptate-de-toata-lumea-incepe-razboiul-comercial_8863210.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments