joi, septembrie 4, 2025
No menu items!
AcasăPoliticaMarcel Ciolacu se întâlnește vineri, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen....

Marcel Ciolacu se întâlnește vineri, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen. Vor discuta despre renegocierea PNRR și probleme de securitate

Prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea, vineri, o întâlnire foarte importantă la Bruxelles, cu șefa Executivului european, Ursula von der Leyen.
Premierul și președintele Comisiei Europene vor avea, cu această ocazie, consultări privind renegocierea PNNR, precum și despre securitatea regională și mondială, pe fondul tensionat al încercărilor de găsirea a unei soluții de încheiere a războiului din Ucraina.
Programul vizitei lui Marcel Ciolacu la Bruxelles include o întrevedere tete-a-tete cu Ursula von der Leyen, precum şi o întrevedere în plen a delegaţiei guvernamentale române cu o delegaţie a Comisiei Europene, anunţă reprezentanții guvernului, citați denews.ro.
Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe premier la Bruxelles fac parte ministrul de finanţe Tánczos Barna şi ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş.
Citește șiVIDEO Marcel Ciolacu i-a acordat un interviu celui mai mare contestatar de-ai săi: „Normal că nu trece nicio moțiune de cenzură” / „Și eu sunt moldovean, despre ce vorbim? Mama e din Tecuci”
”În ceea ce priveşte renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, obiectivul premierului Marcel Ciolacu şi al delegaţiei guvernamentale este de a conveni împreună cu oficialii Comisiei renegocierea unor aspecte legate de ţintele şi jaloanele prevăzute în cadrul acestui plan de investiţii publice şi reforme astfel încât România să poată absorbi integral fondurile care i-au fost alocate prin mecanismul european pentru redresare şi rezilienţă”, mai spun reprezentanții Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu a anticipat discuțiile de la Bruxelles subliniind că în PNRR există ”o serie de aspecte (…) care necesită adaptarea la realităţile actuale şi o reprofilare a investiţiilor cu o cofinanţare mai mică”.
”Suntem ferm motivaţi să ne mobilizăm pentru a recupera decalajele înregistrate, din păcate, până acum, în atragerea acestor finanţări. Există însă o serie de aspecte în cadrul PNRR care necesită adaptarea la realităţile actuale şi o reprofilare a investiţiilor cu o cofinanţare mai mică”, a declarat șeful guvernului.
Potrivit premierului, 2025 şi 2026 sunt anii decisivi ca România să poată beneficia integral de finanţările din PNRR, context în care va monitoriza îndeaproape respectarea termenelor necesare pentru atragerea acestor fonduri.
Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Festivitatea organizată cu prilejul aniversării a 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Germania, că ” asistăm la o ascensiune fulminantă a extremismului şi antisemitismului în Europa şi la campanii tot mai agresive de propagandă şi dezinformare răspândite de regimurile autocratice”. ”În faţa tuturor acestor provocări, solidaritatea şi cooperarea la nivel bilateral şi european sunt principii-cheie pentru acţiunile noastre”, a subliniat șeful Executivului.
Şeful Executivului a precizat că ”aniversarea de astăzi (joi – n.r.) ne găseşte într-o perioadă delicată în plan internaţional, însă şi într-un moment de excelenţă al relaţiilor româno-germane”.
”Dialogul politic consolidat la nivel înalt, faptul că avem un Plan de acţiune comun în curs de finalizare şi cooperarea economică strânsă demonstrează profunzimea relaţiei bilaterale dintre ţările noastre, întărind vechiul proverb german: ‘faptele vorbesc mai elocvent decât cuvintele’. O astfel de realitate este şi sprijinul acordat de Germania ţării noastre pentru aderarea la spaţiul Schengen, pentru care îi suntem recunoscători. (…) Germania este principalul partener economic al României şi avem toată deschiderea pentru a întări prezenţa investitorilor germani pe pieţele româneşti”, a mai spus premierul.
Citește șiCălin Georgescu, alături de un inculpat pentru propagandă legionară, antisemitism și xenofobie: „Să ne îmbrăţişăm trecutul, să ne asumăm istoria, să ne asumăm strămoşii”

Sursa: https://www.romaniatv.net/marcel-ciolacu-se-intalneste-vineri-la-bruxelles-cu-ursula-von-der-leyen-vor-discuta-despre-renegocierea-pnrr-si-probleme-de-securitate_8789578.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments