duminică, august 24, 2025
No menu items!
AcasăSanatateMedicul Streinu Cercel îi avertizează pe românii născuți înainte de 1990. Bolile...

Medicul Streinu Cercel îi avertizează pe românii născuți înainte de 1990. Bolile grave pentru care trebuie să se testeze urgent

Înainte de anul 1990, în spitale nu existau seringi de unică folosință, ceea ce înseamnă că pacienții care aveau nevoie de injecții sau transfuzii puteau fi expuși la virusuri periculoase. Din acest motiv, profesorul Streinu Cercel avertizează că mulți dintre cei născuți în acea perioadă ar putea fi infectați fără să știe.
„Există în continuare un număr foarte mare de persoane care nu identifică în mod corect căile de transmitere ale unor boli, nu au o percepție corectă a riscului propriu de îmbolnăvire și tind să adopte atitudini nepotrivite față de persoanele infectate cu virusurile hepatice B/C sau HIV”, a declarat profesorul doctor Adrian Streinu Cercel.
De asemenea, medicul subliniază că peste 80% dintre români nu au efectuat niciodată un test HIV. Această statistică îngrijorătoare arată lipsa unei culturi a prevenției, în special în cazul bolilor asimptomatice.
Potrivit doctorului Streinu Cercel, infecția cu virusul HIV se manifestă inițial printr-un sindrom asemănător gripei, care durează aproximativ două săptămâni. Totodată, pot apărea noduli limfatici inflamați pe ambele părți ale gâtului.
Citește și: Record de îmbolnăviri de rujeolă în Europa. România este pe primul loc la numărul de cazuri
În cazul virusurilor hepatitei B și C, semnele timpurii sunt mai greu de observat.
„În ceea ce privește virusurile hepatitei B și C, cam 20-30% din pacienți prezintă icter, acea îngălbenire a ochilor. Restul, însă, sunt forme de boală subclinice, care trec neobservate. Abia peste zeci de ani, pacientul poate descoperi că are o formă evolutivă de boală, care este SIDA sau hepatita cronică”, a explicat profesorul, potrivit situluiDoctorul Zilei.
Specialiștii atrag atenția asupra importanței controalelor medicale periodice. Persoanele născute înainte de 1990 sunt încurajate să își facă analizele necesare pentru depistarea acestor boli, chiar dacă nu prezintă simptome.
În plus, diagnosticul trebuie pus doar de către un medic specialist, iar tratamentele trebuie administrate sub supraveghere medicală.
Citește și: Paracetamolul și amoxicilina dispar din farmacii. O nouă directivă UE ar putea lăsa fără tratamente milioane de bolnavi

Sursa: https://www.romaniatv.net/medicul-streinu-cercel-ii-avertizeaza-pe-romanii-nascuti-inainte-de-1990-bolile-grave-pentru-care-trebuie-sa-se-testeze-urgent_8830498.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments