sâmbătă, august 23, 2025
No menu items!
AcasăJustitieNicușor Dan mizează pe implicarea lui Donald Trump în pacea din Ucraina:...

Nicușor Dan mizează pe implicarea lui Donald Trump în pacea din Ucraina: „În același timp, rolul Europei este crucial”

Nicușor Dan a transmis, marți, după videoconferințele Coaliției de Voință și ale Consiliului European, că pacea din Ucraina și securitatea Europei depind de o coordonare strânsă între Statele Unite și Uniunea Europeană. Declarațiile președintelui vin după discuțiile purtate la Wasington pe tema securității ucrainene, unde s-au conturat primele linii ale unui posibil acord de pace.

„Orice pace trebuie să fie justă și durabilă, iar implicarea președintelui Trump într-un acord pentru Ucraina este esențială. În același timp, rolul Europei este crucial”, a afirmat șeful statului.

Citește și: Putin este de acord să se întâlnească cu Zelenski pentru pacea din Ucraina. Locul în care ar urma să aibă loc negocierea cu cel mai mare dușman al ucrainenilor

Președintele a reafirmat poziția României privind sancțiunile economice împotriva Federației Ruse.

„Sancțiunile trebuie menținute și, dacă este necesar, chiar intensificate până la atingerea unui acord de pace”, a declarat Nicușor Dan, subliniind că orice relaxare prematură a presiunilor ar încuraja Moscova să continue agresiunea militară.

Acesta a condamnat atacurile asupra civililor, pe care le-a calificat drept incompatibile cu orice demers autentic de pace: „Rusia trebuie să înceteze uciderea civililor, dacă este cu adevărat angajată în obținerea păcii”.

Citește și: O remarcă șoptită de Trump lui Macron, surprinsă de un microfon deschis. Președintele american i-a dezvăluit liderului francez planul lui Putin: „Oricât de nebunesc ar suna, Putin vrea să facă o înțelegere cu mine”

Președintele a anunțat că România va contibui la garanții solide de securitate pentru Ucraina, care vor fi implementate prin cooperare strânsă în Europa și Statele Unite.

„Aceasta este o investiție în securitatea Europei, nu doar a Ucrainei. O Ucraină pașnică și sigură consolidează securitatea României și aduce beneficii vecinului nostru, Republica Moldova”, a subliniat șeful statului.

Nicușor Dan a evidențiat și dimensiunea umanitată a conflictului: „Trebuie să asigurăm întoarcerea imediată a tuturor copiilor ucraineni răpiți — România va continua să sprijine acest efort”.

📺
Sursa originală

Acest articol a fost preluat de pe România TV.
Pentru informații suplimentare și actualizări, vizitează sursa originală.


📺 Citește articolul complet pe România TV

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments