Aproape 99% dintre comercianți au fost sancționați de ANPC, iar activitatea acestora a fost suspendată. Printre cele mai mari unități afectate se află și hipermarketul Carrefour Băneasa, care a fost închis complet, iar clienții și personalul au fost evacuați, potrivitobservatornews.
Comisarii ANPC au descoperit o serie de nereguli ce pun în pericol sănătatea consumatorilor. Printre problemele constatate se numără preparate gătite păstrate la temperaturi prea scăzute, sosuri menținute la temperaturi prea ridicate și ulei de cartofi neschimbat de două săptămâni. Autoritățile au retras sute de kilograme de produse alimentare neconforme.
Vizate de controale au fost, printre altele, Carrefour, Mesopotamia, KFC, Burger King și McDonald’s. Cu excepția McDonald’s, restul nu mai au voie să vândă alimente până la remediere.
ANPC a demarat controale la furnizorii de energie termică din țară și a dat amenzi de 28.000 de lei. Apa caldă și agentul termic nu erau la valoarea minimă prevăzută de lege
Inspectorii ANPC au trimis sute de kilograme de carne, brânzeturi, mezeluri spre laborator pentru verificare și multe alimente au fost retrase de la vânzare.
Era cazul de niste vizite!#baneasashoppingcity#anpc
♬ BALKAN SUMMER – Doppelgänger
Controalele din Carrefour Băneasa au scos la iveală mizerie, tăvi ruginite și murdare, spații de depozitare insalubre, pește stricat, iar pe caracatiță și calcan scria data capturii 18 februarie, adică astăzi, ziua controlului, dar actele spuneau că de fapt captura s-a făcut zilele trecute
Autoritățile au retras sute de kilograme de produse neconforme, precum:
În total, 45 de comercianți care operează în sectorul fast food și restaurante din Mall Băneasa au fost închiși. Unele locații ar putea redeschide doar după ce remediază problemele semnalate de autorități.
După ce Cristian Popescu Piedone a preluat funcția de șef al ANPC, acesta a demarat o serie de controale în toată țara. Controalele, fără precedent la un asemenea nivel, au demarat la două săptămâni după ce Cristian Popescu Piedone a fost numit șef la ANPC și vor continua și zilele următoare la nivelul întregii țări, în hipermarketuri.
Pe pagina sa oficială de Facebook se află diferite locuri pe care le-a închis în urma controalelor.
Anunţul BNR care dă fiori românilor. Toţi vor pierde sume importante până la finalul anului 2025 RAPORT oficial