Serghei Mizil a dezvăluit recent cum se vindeau droguri în restaurantul său și cum a reușit să scape de poliție. Afaceristul a făcut parte din cea mai mare rețea de trafic de droguri din Hamburg, potrivit presei germane. Erau implicați nemți, turci, albanezi, români și alte nații. Când rețeaua a fost destructurată, el a scăpat.
Citește și:Cu ce sume s-au vândut tablourile lui Serghei Mizil la licitaţie. Afaceristul a absolvit Universitatea de Arte şi a fost pictor înainte de Revoluţie
Povestea s-a petrecut în Hamburg, când membrii rețelei au fost prinși, dovediți și arestați, iar el a scăpat. „Din cauza caliciei unuia dintre partenerii de „bucătărie”, căci noi găteam cu foarte multă făină… eram brutari… În ziare scrie că a fost una dintre cele mai mari grupări. Nu eram numai noi, erau și turci, nemți, albanezi. Nemții erau periculoși. Și prin ei s-au infiltrat (n.r. polițiștii) între noi.
Unul avea o gagică care era polițistă. Ne-au învățat cum să facem ca să nu ne prindă în fapt, vânzând. Să aruncăm (n.r. drogurile) pe jos și să spunem: ‘Te iei de mine că-s imigrant, ai boală pe mine că-s negru, fasciștilor!’. Cu toate vrăjelile astea îi încurcai (n.r. pe polițiști). Acolo se băgau între tine și te luau în momentul în care ai vândut unui ‘gabor’.Pe mine nu m-au prins că eram mereu pe drumuri. Am avut bulan” a spusSerghei Mizil.
El își amintește că aduna bancnotele de 1000 de mărci și le băga în ușa frigiderului. Spre norocul lui, în ziua descinderilor, nu colectase banii marcați de poliție.