Despre stagiunea Musical Extravaganza, ajunsă la doilea sezon, tenorul Ştefan von Korch – solist, amfitrion şi coordonator artistic spune: “după peste 10 concerte tematice ce au bucurat publicul capitalei anul trecut, revenim în atenţia celor ce iubesc acordurile clasice şi ne dorim să împărtăşim bogăţia şi frumuseţea operei, operetei şi nu numai, cu cât mai mulţi spectatori. Concertele vor fi ca nişte file de poveste, cu treceri prin pasaje muzicale de referinţă pe care toată lumea le cunoaşte şi iubeşte, dar şi momente spectaculoase şi speciale, mai puţin ştiute, care vor fi puse în lumină şi dăruite publicului, spre a le îndrăgi.”
Actualmente programulMusical Extravaganzainclude următoarele concerte:
„Love Story” – 13 februarie – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian
Toate faţetele iubirii vor fi dezvaluite de tenorul Ştefan von Korch în concertul “Love Story”, în care îşi găsesc locul arii de mare intensitate sentimentală şi duete pline de pasiune. Împreună cu solistul, vor purta spectatorii pe aripile muzicii virtuoşii instrumentiști din Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formulă restrânsă de salon.
Solist – amfitrion: Ştefan von Korch
Invitată: Oana Şerban – soprană
Cu: Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formula de salon
„Duelul Tenorilor” – 7 martie – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian
Concert extraordinar ce va însufleți seara de 7 martie cu canzonete şi arii celebre, interpretate de voci masculine lirice de excepţie. Strălucirea programului va fi întregită de momente de virtuozitate instrumentală ale Orchestrei Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în formulă de salon. Concertul va fi o experiență muzicală deosebită ce va bucura sufletul melomanilor cu cele mai cunoscute piese potrivite vocii vedetă a registrului liric – cea de tenor.
Solist – amfitrion: Ştefan von Korch
Invitat: Alin Stoica – tenor
Cu: Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formula de salon
„Vivo per lei” – 12 martie – Sala Dalles
Luna Femeii aduce la Sala Dalles acorduri pop-opera în interpretarea vibrantă a tenorilor Ştefan von Korch şi Alin Stoica, cărora li se alătură, ca muză, soprana Stephanie Radu. Concertul “Vivo per lei” reuneşte secvenţe muzicale de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera, într-un program în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia. La pian acompaniază maestrul Alexandru Burcă.
Solist – amfitrion: Ştefan von Korch
Acompaniază: Alexandru Burcă – pianist
Invitaţi: Alin Stoica – tenor, Stephanie Radu – soprană
“O Sole Mio” – 2 aprilie – Sala Dalles
Inimile iubitorilor de muzică romantică vor bate din nou în ritmurile canzonetelor napoletane, pe 2 aprilie la Sala Dalles: în miez de primăvară, tenorul Ştefan von Korch invită publicul la concertul “O Sole Mio”, ce aduce pe aceeași scenă frumusețea inegalabilă a repertoriului italian și pasiunea vibrantă a muzicii spaniole. I se alătură baritonul Adrian Mărcan şi maestrul pianist Alexandru Burcă, al cărui acompaniament completează atmosfera spectacolului.
Solist – amfitrion: Ştefan von Korch
Acompaniază: Alexandru Burcă – pianist
Invitat: Adrian Mărcan – bariton
Chansons D’Amour– 5 aprilie – Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti
Anul 2025 aduce acorduri romantice la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti îndrăgitul tenor Ştefan von Korch şi soprana Cristina Oltean vor transpune scenic cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală în concertul Chansons D’Amour.
Solist – amfitrion: Ştefan von Korch
Acompaniază: Alexandru Burcă – pianist
Invitată: Cristina Maria Oltean – soprană
„Armonii sacre– Pelerinaj muzical Pascal” – 9 aprilie – Sala Dalles
Apropierea sărbătorilor Pascale sunt marcate de tenorul Ştefan von Korch, amfitrionul seriei Musical Extravaganza, printr-un eveniment de o rară bogăţie spirituală şi muzicală: concertul ARMONII SACRE, programat pe 9 aprilie de la ora 19.00. Evenimentul include o selecţie de piese culte, specifice perioadei Postului Mare, care îndeamnă la contemplare şi smerenie, prin ascultarea unor frumoase secvenţe din mise şi oratorii celebre. Spectacolul va fi o călătorie spirituală şi muzicală către esenţa sărbătorii Paştelui.
Solist – amfitrion: Ştefan von Korch
Acompaniază: Alexandru Burcă – pianist
Nessun Dorma– 4 iunie Sala Dalles
Vara aduce concertul în care orizontul spumos al operetei se va întâlni cu bogăția și dramatismul operei. Tenorii Ştefan von KORCH şi Alin Stoica, alături de pianistul Alexandru Burcă vor încânta publicul, cu o selecție sclipitoare de pasaje din lucrări în care au cules aplauze furtunoase, pe mari scene din ţară sau de peste hotare. Concertul va fi o incursiune printre arii reper ca “La Donna e mobile” din Rigoletto, dar şi printre piese celebre ce trezesc sentimente înalte.
Solist – amfitrion: Ştefan von Korch
Acompaniază: Alexandru Burcă – pianist
Invitaţi: Alin Stoica – tenor, Stephanie Radu – soprană