joi, august 28, 2025
No menu items!
AcasăVremeaUn ciclon polar loveşte România. Vortexul polar aduce ninsori abundente şi ger...

Un ciclon polar loveşte România. Vortexul polar aduce ninsori abundente şi ger siberian

Un nou ciclon polar acoperă Europa. Precipitațiile au început joi seara târziu, în sud-vest, și se vor extinde rapid spre est în timpul nopții. În nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, Transilvania și în Moldova, acestea vor fi mai ales sub formă delapoviță și ninsoare.
În restul țării, inclusiv în Capitală, în sudul și sud-estul Munteniei, precum și în Dobrogea, vor predomina ploile. Local, se va așterne și un strat subțire de zăpadă, iar peisajul va căpăta un aspect hibernal vineri dimineața. Totuși, zăpada se va topi destul de repede, pentru că temperaturile vor crește pe parcursul zilei.
Fenomenul La Nina lovește România în această iarnă. Ce se va întâmpla de Crăciun și de Revelion, dar și în acest weekend
Atenție la condus! Drumurile vor fi alunecoase în mai multe regiuni, iar pe alocuri vor fi și intervale cu ploaie înghețată și depuneri de polei.
Cantitățile de precipitații vor atinge până la 10 – 15 l/mp în sudul țării, în timp ce în jumătatea nordică a României se vor înregistra mai puțin de 5 l/mp până vineri seara. Precipitațiile de vineri vor fi cauzate de pasajul unui așa-numit „talveg de undă scurtă”.
Cauza acestor fenomene va fi un talveg de undă scurtă, o zonă alungită de joasă presiune în straturile mai înalte ale atmosferei, care se va deplasa rapid spre nord-est.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 6/7 decembrie, este așteptată o altă rundă de precipitații, dar de data aceasta vor fi predominant ploi în afara zonelor de munte.

Meteorologii anunță un val de viscol major în acest weekend, când un ciclon intens va aduce ninsori și temperaturi scăzute în multe țări. Furtuna va pătrunde vineri în vestul Europei și se va extinde spre centrul și sud-estul continentului până la începutul săptămânii viitoare, scrieSevere Weather.
Un anticiclon puternic (o zonă de presiune atmosferică ridicată) se dezvoltă deasupra Atlanticului și împinge aerul rece din Arctica spre vestul și centrul Europei. Acest aer rece va alimenta un ciclon (zonă de presiune scăzută) care va traversa Irlanda, Regatul Unit, Benelux și Germania înainte de a ajunge în Alpi. În aceste regiuni, vor cădea ploi torențiale și ninsori, iar vânturile puternice vor face ca deplasările să fie dificile.
Ninsori sunt așteptate și în zonele montane din Spania, Munții Pirinei și Alpi, iar Balcanii de Vest vor fi acoperiți de zăpadă până la începutul săptămânii.
Aerul rece din Arctica va păstra temperaturile mult sub normalul perioadei, în special în Franța, Spania și Portugalia, unde se așteaptă cele mai friguroase zile marți și miercuri.
Prognoza meteo de Sfântul Nicolae. Alertă de ”freezing rain” pentru București, vremea se răcește semnificativ
În aceste zone drumurile vor fi periculoase din cauza ninsorilor și a vânturilor puternice, în special în zonele montane și în regiunile afectate de viscol.
Acest viscol reprezintă doar începutul unui model meteo care ar putea aduce alte furtuni în mai multe zone ale Europei în săptămânile următoare.

Sursa: https://www.romaniatv.net/un-ciclon-polar-loveste-romania-vortexul-polar-aduce-ninsori-abundente-si-ger-siberian_8661511.html

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments