Meseria de controlor de trafic aerian presupune multă responsabilititate, însă este recompensată pe măsură: 6.600 de euro pe lună! Cu atât este plătit acest job în Austria, unde, anual, sunt recrutați până la 40 de candidați, pentru un program de formare plătită de trei ani.
Recrutările le face Austro Control, iar cei care finalizează cursurile și primesc jobul de controlor de trafic aerian vor primi un salariu lunar de 6.600 de euro.
În Austria, pentru acest job aplică, anual, peste 1.000 de candidați, însă, evident, doar cei mai buni ajung să fie acceptați, noteazăziarulromanesc.at.
Citește șiRomânii caută meniuri de post în restaurante. Cât costă un burger vegetarian sau o ciorbă de legume în postul Paștelui
Potrivit sursei citate, procesul de selecție include teste de inteligență, evaluări de stres și un control medical strict. În plus, candidații trebuie să treacă printr-o evaluare înainte de a fi acceptați în program.
Programul de pregătire pentru obținerea jobului de controlor de trafic aerian durează circa trei ani și se desfășoară la centrul de instruire Austro Control din Viena.
În cadrul cursurilor de formare, cei acceptați în program învață să gestioneze siguranța aviației, să opereze echipamente radar de ultimă generație și să coordoneze traficul aerian pentru a preveni incidente, conform Heute.
Pentru toți cei interesați de jobul plătit cu 6.600 de euro în Austria, se organizează un eveniment de informare numit Recruiting Day, unde participanții pot afla mai multe despre simulatoarele de lucru în turnul de control și centrele de coordonare, precum și detalii despre procesul de selecție și training. Cu același prilej, Austro Control oferă un tur virtual al echipamentelor și tehnologiilor utilizate și este organizată, de asemenea, o sesiuni de întrebări și răspunsuri cu specialiști din domeniu.
Înscrierile sunt deschise tot anul. Pentru înscriere, se poate aplica online, pe platformawww.startfrei.at.
Citește șiBani de la Guvern pentru românii care vor să-şi scadă facturile la încălzire. Anunţul ministrului Mediului: „Am dispus celor de la AFM să pregătească, până la jumătatea lunii aprilie, infrastructura necesară demarării programului Rabla pentru sobe”